Te uiţi la Găina şi rămâi cu impresia că oamenii sunt nişte nemernici hrăpăreţi. Nimic nu ne scapă, le luăm animalelor şi păsărilor teritoriul pentru a construi case, le luăm puii, ouăle, blana, carnea şi oasele. Le luăm timpul şi le punem la muncă şi de multe ori le abandonăm când devin neputincioase şi au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru. Găina lui György Pálfi nu este un deget arătat spre rasa umană, ci o invitaţie la o trezire la realitate: animalele au şi ele, dacă nu dorinţe şi idealuri, măcar preferinţe în ceea ce priveşte modul cum vor să-şi trăiască viaţa.
Găina se poate vedea la festivalul Transilvania miercuri, 17 iunie (Piaţa Unirii, 21:45), şi joi, 18 iunie (Cinema Dacia Mănăştur, 18:00). Ambele proiecţii vor fi urmate de Q&A-uri cu regizorul György Pálfi. Distribuitorul Transilvania Film va lansa filmul în cinematografe pe 9 octombrie.
Pálfi s-a uitat cu siguranţă la celebrele documentare ale lui David Attenborough, iubite în întreaga lume, dar şi aspru criticate nu doar pentru că minimizează drastic efectele dezastroase ale prezenţei oamenilor asupra habitatelor animalelor, ci şi pentru că le antropomorfizează insistent, sugerând că au sentimente, emoţii şi idealuri umane. Dar Găina nu este un documentar, ci un film de ficţiune şi este mult mai realist decât avalanşa de filme cu animale "vorbitoare" care se perindă pe ecranele cinematografelor. Mai mult, filmul reuşeşte să creeze o veritabilă protagonistă dintr-o creatură pe care o considerăm de obicei doar o sursă de ouă şi carne.
"Ce a fost mai întâi, oul sau găina?" este o întrebare care i-a preocupat pe mulţi filozofi, inclusiv Aristotel, de două milenii şi jumătate încoace. Umanitatea a trebuit să aştepte teoriile evoluţionismului pentru a da un răspuns ştiinţific: la început a fost oul ouat de o creatură care încă nu era 100% găină. Tot cu un ou începe şi Găina, unde vedem eroina cum eclozează, un pui închis la culoare într-un ocean de alţi pui galbeni-aurii. Este clar, această mică vietate va avea parte de un destin exemplar şi fix ceea ce o diferenţiază de suratele ei se va transforma într-o sursă a libertăţii ei.
Nu are rost să discutăm ce i se întâmplă ulterior acestei găini, pentru că totuşi, cu puţine excepţii, filmul este destul de previzibil şi orice detaliu ar fi un spoiler. Dar Pálfi construieşte în jurul protagonistei sale cotcodăcitoare un fundal uman în puternic contrast cu ambiţiile ei simple şi cu totul universale: să facă un ou, să-l clocească şi să-l transforme într-un pui. Cu puţine excepţii, oamenii din jur sunt meschini, lacomi, ahtiaţi după putere şi literalmente incapabili să se bucure de ce au. Astfel, filmul îşi trage spectatorii de mânecă şi le spune să fie mai... găină, că aşa o să fie mai mulţumiţi şi fericiţi.
Sunt câteva momente şocante în film, inclusiv o scenă în care protagonista interpretată de opt găini reale menţionate pe genericul de final provoacă decese, deşi deloc conştientă că acţiunile ei inocente ar putea fi letale. Să punem aceste scene pe seama teribilismului lui Pálfi, care nu o dată şi-a destabilizat spectatorii cu filme precum Taxidermia sau Free Fall. Chiar şi cu aceste deraieri poate nenecesare, Găina este mult mai luminos decât alte filme cu animale protagoniste recente, precum Cow al lui Andrea Arnold sau filmul polonez nominalizat la Oscar EO al lui Jerzy Skolimowski, şi are toate şansele să-şi emoţioneze şi sensibilizeze spectatorii.
