Anul trecut se lansau în cinematografe Vie privée/Viața privată, în care Jodie Foster interpretează o psiholoagă gata să se arunce într-o investigaţie peltică atunci când îi moare o pacientă, dar şi Marcello mio, care omagiază cariera lui Marcello Mastroianni cu ajutorul fiicei sale, Chiara Mastroianni. Ei bine, Crima de la etajul 3 este o combinaţie între aceste două filme, dar este mult mai onest cu spectatorul şi devine mai simpatic şi ataşant decât amândouă la un loc.
Crima de la etajul 3 se poate vedea în premieră naţională la festivalul Transilvania sâmbătă, 20 iunie (Piaţa Unirii, 21:45), şi duminică, 21 iunie (Casa de Cultură a Studenţilor, 18:30). Distribuitorul Independenţa Film va lansa filmul în cinematografe pe 11 septembrie.
Totul începe cu François (Gilles Lellouche, care a regizat unul dintre cele populare filme franceze din 2024, L'amour ouf/Iubire fără limite), autorul unei populare serii de romane de epocă despre aventurile unui detectiv întreprinzător. Totuşi, viaţa lui este mult mai puţin palpitantă: ţaca-ţaca la tastatură cât e ziua de lungă. În acelaşi timp, iubita lui, Colette, vede la Sorbona cu elevii ei palpitantele filme ale lui Hitchcock şi discută despre suspansul în imagini. Cei doi sunt indivizi ale căror cariere se bazează pe extraordinar, dar care împreună sunt cu totul sufocaţi de rutina zilnică şi ciondăneli isteric-meschine. Dar totul se schimbă când Colette surprinde o scenă violentă în apartamentul de vizavi şi e tot mai convinsă că noul vecin şi-a omorât soţia...
Filmul lui Rémi Bezançon vrea să te convingă că nimic nu este mai benefic unui mariaj pe butuci decât un vecin criminal, dar se achită cu brio să conducă această premisă trăsnită spre unicul deznodământ posibil. Filmul are ritm, iar doza sa de predictibilitate şi apropierea de sutele de alte comedii cu "detectivi" mai mult sau puţin inepţi sunt atenuate de mici surprize inventive provocate de vecinul (Guillaume Gallienne), un actor disperat că noua lui piesă, Hamlet, nu are succesul necesar pentru a-i salva compania teatrală.
Lellouche şi Casta au o chimie foarte bună, chiar dacă uneori simţi că şi-au repetat prea mult replicile pentru a şi le îndrepta unul asupra altuia ca o rafală de mitralieră. Treptat, se transformă într-un cuplu ataşant, mai ales când aventurile lor cu urmăriri de maşini şi palpitaţii cu binoclul în mână le fac personajele să realizeze că încă mai există un dram de suflu în relaţia lor. Dacă la ultimele vizite la cinema te-ai mirat de ce nu te îndeamnă nimic să "ţii" cu protagoniştii, Crima de la etajul 3 categoric nu te va nedumeri din acest punct de vedere.
Totuşi, Bezançon îşi îngreunează aiurea filmul insistând să recreeze vizual pasaje din romanele de epocă ale lui François (unde Lellouche îl interpretează pe detectiv, iar Casta pe aghiotanta lui), dar şi cu omagii la filmele lui Hitchcock, unele de o facilitate de-a dreptul tembelă (duşul din Psycho), iar altele gata să deruteze publicul, ba chiar să-l admonesteze pentru că nu le recunoaşte. Sunt secvenţe care nu ajută absolut deloc povestea şi doar adaugă duratei vreo 20 de minute fără rost.
Într-una din scene, François şi Colette savurează în miezul zilei un pahar de şampanie într-o braserie pariziană. Fix aşa se simte şi Crima de la etajul 3: e efervescent şi agreabil şi nu se supără nimeni dacă eructezi o dată sau de două ori după, înainte de a-l uita pentru o următoare experienţă cinematografică, după ce schimbi în minte versurile din melodia lui Dan Spătaru care a dat titlul acestei cronici, "Nu ne pasă nouă, crima ne-a unit".
