Cel mai recent film al regizorului spaniol Pedro Almodóvar, Crăciun amar, a făcut parte din Competiția Oficială la Cannes și se concentrează pe două povești prezentate în paralel, în care ficțiunea se împletește mult prea mult cu realitatea - a filmului și a noastră. O operă cinematografică de tip ars poetica, în care cineastul își expune procesul de creație și obstacolele înfruntate atunci când, după o lungă carieră, inspirația încetează să mai vină cu aceeași putere ca odinioară.
Crăciun amar se poate vedea la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) sâmbătă, 20 iunie (Casa de Cultură a Studenților, 16:00). O altă proiecție a avut loc sâmbătă, 13 iunie, la Castelul Banffy din Bonţida. Distribuitorul Independența Film va lansa producția în cinematografe pe 20 noiembrie.
În această comedie dramatică, protagoniști sunt Elsa (Bárbara Lennie) și Raúl (Leonardo Sbaraglia), amândoi cineaști aflați în pragul unui blocaj creativ. Doar că Elsa nu există, ci reprezintă produsul ficționalizat al celui din urmă și un alter ego al său (cum și el, la rândul lui, devine un alter ego al lui Almodóvar). La un an de la moartea mamei, în timpul mini-vacanței de Crăciun, femeia suferă un atac de panică ce vine la pachet cu migrene de nesuportat. Medicul psihiatru îi recomandă o pauză de la munca ei din industria reclamelor. Acesta reprezintă momentul perfect pentru a încerca să scrie un nou scenariu de lungmetraj, iar necazurile apropiaților o inspiră.
Însă, așa cum spune chiar unul dintre personaje, ficțiunea filmului are un caracter profetic. Dacă prietenii Elsei ajung să se simtă deranjați că tragediile din viața lor sunt exploatate de dragul artei, același lucru se întâmplă cu Raúl și Mónica (Aitana Sánchez-Gijón), asistenta sa timp de 20 de ani, care a decis în sfârșit să plece. Egoismul și orgoliul autorului îl împiedică să vadă că micile detalii ficționalizate nu schimbă cu nimic durerea și lipsa de empatie resimțite de Mónica și iubita ei, ci, dimpotrivă, înrăutățesc situația. Dar pentru unii oameni, durerea și scopurile proprii au prioritate cu orice preț.
Metacinematic și cu referințe la viața și cariera lui Almodóvar, Crăciun amar nu se îndepărtează totuși prea mult de la stilul inconfundabil al regizorului: culori saturate, umor acid, personaje queer și feminine complexe, comportamente nuanțate, dialoguri captivante și arta ca epicentru narativ. Prietenia lui îndelungată cu legendara cântăreață Chavela Vargas este onorată prin menționarea ei și prin melodia La Llorona. Muzica instrumentală semnată de Alberto Iglesias acompaniază ca o blândă mângâiere momentele de tensiune.
Din păcate, finalul deschis al filmului nu ne lasă decât să presupunem cum se sfârșește narațiunea Elsei, așa cum nici cea a lui Raúl nu s-a sfârșit încă. Dar luciditatea lui Almodóvar, conștiința de sine și acuratețea de anticipare impresionează cel mai mult. Chiar dacă „cele mai bune filme ale lui au fost făcute deja”, cum i se spune și lui Raúl, asta nu îl împiedică totuși să încerce în continuare să creeze, să își chestioneze metodele, să se teamă de repetiție și să vorbească despre limitele etice dintre realitate și ficțiune sau durere și inspirație.
